Miniștrii PNL au venit la Palatul Victoria pentru a-și depune demisiile. Mariana Câmpeanu, prima care a plecat din Guvern

Miniștrii PNL au venit la Palatul Victoria pentru a-și depune demisiile. Mariana Câmpeanu, prima care a plecat din Guvern
Publicat: 26/02/2014, 11:32

Miniștrii PNL au venit la Palatul Victoria pentru a-și depune demisiile din Guvern, Mariana Câmpeanu fiind prima care a plecvat din Cabinetul condus de Victor Ponta. Fostul ministru al Muncii a sosit la Guvern jurul orei 10.00 și a părăsit clădirea după aproximativ 30 de minute.

Surse liberale au declarat anterior, agenției MEDIAFAX, că ceilalți miniștri PNL își vor depune în bloc demisiile din funcție miercuri, înainte de ședința de Guvern, aceștia urmând să sosească până la ora 11.15 la Palatul Victoria.

Ședința de guvern este programată pentru ora 12.00.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a afirmat, marți seara, că a discutat cu Mariana Câmpeanu și că aceasta i-a comunicat că va demisiona din postul de ministru, chiar dacă se află în concediu.

Ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, i-au fost recomandate cinci zile de concediu medical, în urma accidentului vascular suferit zilele trecute, aceasta fiind în repaus până în 28 februarie, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al instituției, Iolanda Stăniloiu.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți seară, că miniștrii PNL și-au anunțat, practic, demisiile politice, urmând ca până miercuri la ora 12 miniștii, secretarii de stat și șefii de agenții aparținând formațiunii să-și depună demisiile scrise.

El a arătat că demisia miniștrilor liberali va fi prezentată împreună cu demisia tuturor demnitarilor politici ai Partidului Național Liberal, respectiv a tuturor secretarilor de stat, șefilor de agenții, sau a celor care ocupă poziții asimilate cu secretarii de stat.

Liderii PNL au adoptat, marți seară, o rezoluție privind ieșirea liberalilor de la guvernare.

Alexandru Moise, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Lege pentru românii care au casă la curte. Este interzis lângă gardul vecinului
Viața la bloc. Ce poți face când asociația încalcă legea
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Da...
×